Blog

Blog list

Compellingly embrace empowered e-business after user friendly intellectual capital. Interactively actualize front-end processes with effective convergence. Synergistically deliver performance based methods of empowerment.

Copilul-tausufera-de-rau-de-miscare-.png
20/nov./2017

Întreabă din 5 în 5 minute „Am ajuns?”, „Când ajungem?”, se plânge de dureri de cap, de burtică sau mai grav, trebuie să fiți echipați nonstop cu pungi de plastic în caz de vărsături.

Dacă așa începe scenariul unei călătorii în familia voastră, cu siguranță te gândești cu groază la fiecare vacanță cu mașina la distanțe lungi.

Răul de mișcare este foarte neplăcut, iar când cei afectați sunt copiii, problema este și mai gravă.

 

Ce se întâmplă în corp când este resimțită starea de rău?

Urechea noastră  internă dispune de niște receptori ai echilibrului. Aceștia percep în permanență poziția corpului și transmit informația către creier. Receptorii noștri vizuali procedează la fel. Ei bine, atunci când călătorim cu un vehicul (fie el mașină, avion sau vapor), receptorii echilibrului sesizează mișcarea, în timp ce receptorii vizuali nu o văd. Ei percep o aparentă imobilizare a corpului. Și atunci, în creier ajung două informații contradictorii: mă mișc, nu mă mișc. Acest conflict de informații derutează organismul, care activează în creier alți receptori. Astfel, se manifestă dureri de cap, amețeli, grețuri.

La copii, receptorii echilibrului sunt complet formați în cel de-al doilea an de viață, moment din care pot resimți răul de mișcare exact ca și adulții.

Deși datul în leagăn sau carusel nu reprezintă o problemă pentru copil, accelerarea puternică și frânarea într-un spațiu în care din interior nu se mișcă nimic, pot provoca stări de rău.

 

Sfaturi pentru evitarea răului de mișcare:

  • Ai grijă la alimentele pe care le consumă copilul înainte de drum şi evită mâncărurile grase, cu ingrediente grele, care necesită mai mult timp pentru digestie. Trebuie evitată, totodată, o masă copioasă înainte de a pleca cu maşina, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să mănânce nimic, ci mai degrabă se recomandă un preparat ușor, chiar înainte de plecare.

 

  • Poziţionează copilul pe scaunul de maşină sau direct pe banchetă, dacă vârsta lui permite acest lucru, cu capul cât mai drept. O astfel de poziţie este prielnică pentru stomac, dar şi pentru ochi, care vor putea să se concentreze mai bine la priveliştea din afara maşinii.

 

  • Învață-l pe copil să se uite pe geam, la lucrurile de afară, în loc să fie concentrat la obiecte aflate la o distanţă mică de el (precum revistele, cărţile sau diverse gadgeturi). Îi poți zice să numere copacii văzuţi pe geam sau maşinile care trec pe sensul opus, toate acestea fiind mult mai liniştitoare atunci când suferi de rău de mașină decât fixarea privirii pe un punct din imediata apropiere.

 

  • Opriţi maşina de câte ori e nevoie şi lăsaţi-l pe cel mic să iasă afară şi să facă câţiva paşi. Chiar dacă acest lucru înseamnă că veţi ajunge mai târziu la destinaţie, mai important e să ajungeţi cu bine, iar cel mic să aibă parte de o călătorie cât se poate de agreabilă.

 

  • Parcurgeți drumul noaptea. Pe timpul nopții, receptorii echilibrului din urechea internă sunt mai puțin sensibili la stimulii externi. În cel mai bun caz, copilul va depăși situația critică, dormind.

 

Dacă în ciuda tuturor mijloacelor încercate, copilul se confruntă în continuare cu rău de mișcare la fiecare călătorie, problema poate fi soluționată prin tratament.

 

Cum se tratează/previne răul de mișcare

În general, remediile pentru răul de mișcare variază de la medicamente disponibile cu sau fără rețetă, până la „leacuri” destul de controversate, care, din păcate, tratează doar simptomele răului de mișcare, nu și cauza.

Mai mult decât atât, o mare parte dintre medicamente pot avea efecte adverse, care pot fi extrem de neplăcute, mai ales în cazul bebelușilor, copiilor mici sau femeilor însărcinate.

De aceea, din dorința de a trata cauza și nu doar simptomele, a fost inventat un soft care constă într-un set de exerciții prin care se echilibrează percepția vizuală și senzorii de mișcare prezenți în urechea internă. Exercițiile efectuate vor permite creierului să sincronizeze informațiile primite de la ochi cu cele de la urechea internă.

Softul arată ca un joc pe calculator, ceea ce îl face și o metodă de tratament prietenoasă pentru copii și, totodată, eficientă.

Prin intermediul exercițiilor realizate vor fi eliminate semnalele contradictorii trasmise către creier de cele două sisteme de simț, iar răul de mișcare va dispărea.

Așadar, după câteva ședințe de terapie prin joc, veți observa că simptomele răului de mișcare se vor diminua și ulterior vor dispărea complet, reușind astfel să tratați cauza.

Pentru mai multe informații, dar și programări, ne puteți scrie pe office@optisan.ro sau ne puteți găsi la numărul de telefon 0735.515.727.

Până atunci, vă dorim drum bun și călătorii frumoase!


Rau-de-miscare-kinetoza.jpg
10/nov./2017

Fie că v-ați confruntat cu răul de mișcare sau aveți cel puțin un membru în familie care de fiecare dată când trebuie să meargă undeva cu mașina are nevoie de un set de pastile sau bomboane mentolate, știți probabil că orice călătorie sau drum lung e o adevărată provocare pentru cei ce suferă de această problemă de sănătate.

Răul de mișcare afectează cel puțin 25% din populația lumii, cei mai sensibili fiind copiii cu vârste de până la 12 ani.

Cum se manifestă răul de mișcare

Răul de mișcare sau kinetoza reprezintă un complex de simptome. Cele mai comune semne și simptome ale kinetozei includ:

– Greață

– Ten palid

– Transpirație rece

– Vomă

– Amețeli

– Migrene

– Salivarea excesivă

– Oboseală

De obicei, este asociat cu călătoriile cu mașina, avionul sau vaporul, dar se poate declanșa și în alte contexte.

În funcție de stimulii care pot declanșa aceste simptome, practic oricine poate experimenta răul de mișcare. Totuși, există anumite persoane care sunt mai predispuse la kinetoză:

  • Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani sunt cei mai sensibili la astfel de schimbări.
  • Femeile, în special cele însărcinate, aflate la menstruație sau care urmează tratamente hormonale, sunt mult mai ușor afectate. Bărbații sunt mult mai rar afectați.
  • Persoanele care suferă de migrene: când răul de mișcare se declanșează, este adesea însoțit și de dureri de cap.
  • Persoanele care urmează un anumit tratament: deși nu declanșează neapărat starea de rău, o serie de medicamente au tendința de a accentua starea de greață asociată kinetozei.

Cauzele răului de mișcare

Răul de mișcare este cauzat de un conflict între sistemul vizual și urechea internă care răspunde de menținerea echilibrului corpului. Semnalele contradictorii dintre cele doua simțuri, de mișcare și staționare în același timp, declanșează răul de mișcare.

Cele mai frecvente situații în care se declanșează kinetoza:

  • Călătoriile: pe apă (barcă sau vapor), pe uscat (mașină sau tren), în aer
  • Anumite jocuri video sau filme, cu acțiuni rapide (curse de mașini)
  • Anumite mișcări, precum cele cu aparatele din parcurile de distracții

Elementul comun în toate aceste situații îl reprezintă corpul nostru și modul în care percepe mișcarea, respectiv se orientează în spațiu. Astfel, pentru a înțelege răul de mișcare, trebuie să înțelegem cum funcționează sistemul vestibular al urechii.

Sistemul vestibular este un ansamblu de nervi, canale și fluide situat în urechea internă. Rolul acestui complex este de a-i transmite creierului informații legate de echilibrul și mișcarea corpului. Mai exact, poziția fluidelor din urechea internă se schimbă în funcție de poziția corpului. Orice modificare îi este transmisă creierului, care știe exact când, cum și în ce direcție ne deplasăm, permițându-ne apoi să ne menținem în echilibru întregul corp.

Informațiile pe care le utilizează creierul în timpul mișcării nu provin însă doar de la urechea internă, ci și de la ochi. Prin urmare, ori de câte ori informațiile din aceste două surse se contrazic, reacția firească a creierului este să tragă un semnal de alarmă, manifestat prin stare de rău generală, greață și vărsături.

Exemplu: Când călătorești cu mașina, ochii îi transmit creierului că te deplasezi cu o viteză de câțiva zeci de kilometri pe oră, în timp ce urechea internă îi transmite că stai pe loc, în scaunul mașinii.

Totodată, mai există alte două aspecte, recurente, care cresc și mai mult șansele experimentării răului de mișcare:

– anxietatea (Persoanele care au mai experimentat în trecut răul de mișcare își pot înrăutăți starea generală prin simplul fapt că sunt stresate și se așteaptă să li se facă rău din clipă în clipă.)

– expunerea îndelungată (Expunerea îndelungată este și ea foarte importantă, pentru că dacă persoana afectată nu iese din acel tipar, simptomatologia se agravează. Cu toate acestea, în cazul călătoriilor mai lungi, cum sunt cele pe mare, creierul și corpul se pot adapta în cele din urmă la mișcarea continuă, iar episoadele de greață nu se vor mai declanșa.)

În cazul în care răul de mișcare continuă și după ce s-a încheiat călătoria, un consult medical general este obligatoriu. Numai așa se pot exclude alte cauze ale kinetozei, precum o infecție virală a urechii interne.

Dacă nu se intervine pentru tratarea ei, simptomatologia poate evolua către vărsături repetate, deshidratare și scăderea tensiunii arteriale. Toate acestea pot avea urmări grave, motiv pentru care persoanele cu kinetoză severă trebuie să se adreseze în cel mai scurt timp unui medic.

Cum se tratează/previne răul de mișcare

În general, remediile pentru kinetoză variază de la medicamente disponibile cu sau fără rețetă, până la „leacuri” destul de controversate, care, din păcate, tratează doar simptomele răului de mișcare, nu și cauza.

Mai mult decât atât, o mare parte dintre medicamente pot avea efecte adverse, care pot fi extrem de neplăcute, mai ales în cazul bebelușilor, copiilor mici sau femeilor însărcinate.

De aceea, din dorința de a trata cauza și nu doar simptomele, a fost inventat un soft care constă într-un set de exerciții prin care se echilibrează percepția vizuală și senzorii de mișcare prezenți în urechea internă. Exercițiile efectuate vor permite creierului să sincronizeze informațiile primite de la ochi cu cele de la urechea internă.

Vor fi astfel eliminate semnalele contradictorii trasmise către creier de cele două sisteme de simț, iar răul de mișcare va dispărea.

Așadar, după câteva ședințe de terapie prin joc, veți observa că simptomele răului de mișcare se vor diminua și ulterior vor dispărea complet, reușind astfel să tratați cauza.

Pentru mai multe informații, dar și programări, ne puteți scrie pe office@optisan.ro sau ne puteți găsi la numărul de telefon 0735.515.727.

Până atunci, vă dorim drum bun și călătorii frumoase!

Sursa:

https://goo.gl/bCXkMc


Copyright 2019 Optisan.ro

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial
Facebook
YouTube
Instagram