Blog

Blog list

Compellingly embrace empowered e-business after user friendly intellectual capital. Interactively actualize front-end processes with effective convergence. Synergistically deliver performance based methods of empowerment.

dezvoltarea-functiilor-vizuale-la-copil.jpg
18/sept./2015

La naștere, aparatul vizual al copilului are deja cateva reflexe vizuale necondiționate – reacția directă și concordantă a pupilelor la lumină, reflexul de scurtă durată de întoarcere a ochilor și capului spre sursa de lumină, încercarea de a urmări un obiect în mișcare. Mai târziu, odată cu creșterea copilului, se dezvoltă și se perfecționează toate celelalte funcții vizuale.

  • Sensibilitatea la lumină
    Sensibilitatea la lumină apare imediat după naștere. Din primele zile de viață, lumina are un efect stimulator asupra dezvoltării sistemului vizual ca un tot unitar și servește ca bază pentru formarea tuturor funcțiilor sale. Cu toate acestea, sub influența luminii, la nou-născut nu apar imagini vizuale, ci reacții nespecifice de protecție.

Sensibilitatea la lumină a nou-născutului este redusă dramatic și, în condițiile de adaptare la întuneric, este de 100 de ori mai mare decât în condițiile de adaptare la lumină. Până la sfârșitul primului semestru de viață, sensibilitatea la lumină a unui copil crește semnificativ și atinge până la 2/3 din nivelul celei a adultului, iar la vârsta de 12-14 ani devine aproape normală.

  • Vederea centrală
    Vederea centrală apare la copil numai în luna a 2-3 de viață. Ulterior, aceasta se îmbunătățește treptat, de la capacitatea de a detecta obiectele până la posibilitatea de a le distinge și recunoaște. Capacitatea de a distinge obiectele simple este asigurată de nivelul adecvat de dezvoltare a sistemului vizual, pe când recunoașterea imaginilor complexe este deja legată de dezvoltarea intelectului.

În lunele 4-6 de viață, copilul reacționează la apariția în preajmă a unor persoane dar și mai devreme, în lunele 2-3 recunoaște sânul mamei. În lunele 7-10 apare capacitatea de a recunoaște formele geometrice (cub, piramidă, con, sferă), iar la vârsta de 2-3 ani – imaginile desenate ale obiectelor. Percepția completă a formei obiectelor și acuitatea vizuală normală se dezvoltă la copii doar către vârsta preșcolară.

  • Percepția culorilor
    Paralel cu dezvoltarea acuității vizuale se stabilește și percepția culorilor. Studiile au relevat că abilitatea de a recunoaște culoarea apare pentru prima dată la copilul cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 luni. Distingerea culorilor începe, în primul rând, cu percepția culorii roșii, iar abilitatea de a recunoaște culorile cu lungime scurtă de undă (verde, albastru) apare mai târziu. La vârsta de 4-5 ani, percepția culorilor la copil este deja bine dezvoltată, dar continuă să se îmbunătățească.
  • Câmpul vizual
    Limitele câmpului vizual al copiilor de vârstă preșcolară sunt cu aproximativ 10% mai mici decât la adulți, dar către vârsta școlară ele ating valori normale. Dimensiunile spațiului mort – verticale și orizontale – la copii, apreciate într-un studiu de la o distanță de 1 m, sunt în medie cu 2-3 cm mai mari decât la adulți.
  • Vederea binoculară
    Vederea binoculară se dezvoltă mai târziu decât alte funcții vizuale. Principala particularitate a vederii binoculare este evaluarea mai exactă a celei de-a treia dimensiuni spațiale – adâncimea în spațiu.

În principal, se disting următoarele etape de dezvoltare ale vederii spațiale la copii:

La naștere, copilul nu are o vedere conștientă. Sub influența luminii intense, pupila se îngustează, pleoapele se închid, capul se înclină spre spate, dar ochii efectuează mișcări haotice și independente unul de celălalt.

La 2-5 săptămâni după naștere, lumina intensă încurajează copilul să mențină ochii relativ nemișcați și să fixeze suprafața luminată.

La sfârșitul primei luni de viață, excitarea optică a retinei periferice provoacă o mișcare reflexă a ochilor, având ca rezultat perceperea obiectului luminos de către centrul retinei. Inițial, această fixare centrală se produce tranzitoriu și numai dintr-o parte dar, treptat, ca urmare a stimulării repetate, ea devine bilaterală și stabilă. Mișcarea haotică a fiecărui ochi în parte se preschimbă în mișcare coordonată a ambilor ochi, formând substratul fiziologic al vederii binoculare.

Începând cu a doua jumătate a primului an de viață, începe explorarea spațiului mai îndepărtat. Simțul tactil este înlocuit de târâre și de mers. Acestea din urmă îi permit copilului să compare distanța la care se deplasează obiectul, cu modificările dimensiunilor imaginii de pe retină și tonusul mușchilor oculomotori, creând astfel impresii vizuale despre distanță. Această funcție oferă o percepție tridimensională a spațiului și se poate realiza doar cu condiția concordării complete a mișcărilor oculare și poziției simetrice a ochilor. Mecanismul de orientare în spațiu nu ține doar de sistemul vizual, ci este un produs complex al activității cerebrale. În acest sens, îmbunătățirea în continuare a percepției spațiale este strâns legată de activitatea cognitivă a copilului.

La vârsta de 2-7 ani, când copilul începe să vorbească și se dezvoltă gândirea abstractă, apar schimbări calitative semnificative ale percepției spațiale. Evaluarea vizuală a spațiului continuă să se dezvolte odată cu înaintarea în vârstă.

Dezvoltarea ulterioară a senzațiilor vizuale ale copilului depinde atât de mecanismele congenitale, formate și înrădăcinate cu timpul, cât și de mecanismele dobândite în procesul de acumulare a experienței de viață.

Sursa foto: goo.gl/j4jXAo

 


Copyright 2019 Optisan.ro

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial
Facebook
YouTube
Instagram