Terapia vizuală se recomandă persoanelor diagnosticate cu ambliopie (ochi leneș), strabisme cu grad mic (10-15%), strabisme cu grad mare (terapie combinată pre și post-operator).
Copiii pot urma protocolul de terapie vizuală computerizată, începând cu vârsta de 5-6 ani, în funcție de dezvoltarea psiho-motorie a copilului. Pentru pacienții mai mici de 5 ani, specialiștii Clinicii Optisan, după efectuarea consultului de specialitate, vor recomanda o serie de tehnici de terapie vizuală clasică pentru îmbunătățirea vederii.
Protocoalele de terapie vizuală se recomandă atât copiilor, cât și adulților, indiferent de vârstă, eficiența fiind foarte mare la persoanele tinere și maximă la copii. În general, copiii, adolescenții și adulții tineri recuperează 100% vederea, iar adulții peste 40 de ani își pot îmbunătăți vederea cu cel puțin 30%.
Primul consult pentru pacienții cu ambliopie sau strabism presupune un set de investigații specifice pentru stabilirea tuturor particularităților cazului și alegerea protocolului individualizat.
În urma efectuării tuturor investigațiilor în cadrul consultului inițial, medicul oftalmolog stabilește dacă pacientul este eligibil pentru protocolul de terapie vizuală. Pentru programarea primului consult, click aici.
Sesiunea de ședințe de terapie vizuală este programată doar după ce stabilește medicul oftalmolog dacă pacientul este eligibil pentru protocolul de terapie vizuală. De aceea, sesiunea de ședințe de terapie nu poate începe imediat după consultul inițial.
După ce medicul oftalmolog stabilește protocolul de tratament, ședințele de terapie vizuală sunt efectuate atât în clinică sub directa coordonare a terapeutului, cât și la domiciliu unde, după ce pacientul se va loga în aplicația de terapie vizuală pe PC sau laptop, va urma sesiunile de terapie vizuală conform protocolului stabilit de specialist.
Protocolul de terapie vizuală poate dura de la 6 luni până la 18 luni, în funcție de tipul afecțiunii, abilitățile psiho-cognitive și complianța pacientului. Protocolul STANDARD durează 6 luni și include: 3 sesiuni de ședințe de terapie vizuală la clinică a câte 5 zile la intervale de 3 luni și un set de ședințe de terapie la domiciliu, efectuate zilnic, timp de 6 luni (în paralel cu terapia la clinică).
Prima sesiune de ședințe de terapie vizuală durează o săptămână. Ulterior, medicul oftalmolog va stabili frecvența sesiunilor la clinică, în funcție de evoluție și prognostic.
În cele mai multe cazuri, rezultate vizibile apar după primele 5 zile de terapie la clinică, unde se obțin creșteri ale acuității vizuale a pacienților de la 5% la 20% (în funcție de gradul și tipul afecțiunii, precum și alte aspecte legate de caz).
O ședință de terapie la domiciliu durează aproximativ 30 de minute.
Peste 98% dintre pacienții noștri și-au îmbunătățit vederea cu ajutorul protocoalelor personalizate de terapie vizuală oferite în clinica noastră. Pacienți cu vârste cuprinse între 5 și 56 de ani au obținut o îmbunătăţire a acuităţii vizuale de minimum 30%. Nu putem garanta vindecarea completă, dar cu siguranță, dacă se urmează protocolul de terapie conform indicațiilor medicului oftalmolog, se pot obține îmbunătățiri considerabile. Peste 1500 de pacienți cu ambliopie și strabism au fost tratați până în prezent cu succes la Clinica Optisan.
Costurile atât pentru consultul inițial pentru pacienții cu ambliopie și/sau strabism, cât și pentru ședințele de terapie sunt afișate aici: https://www.optisan.ro/tarife/
Pacientul trebuie să respecte recomandările medicului oftalmolog după consultul inițial.