Luni - Vineri 08:30-17:00Sambata si Duminica - INCHIS+4 0746 672 215office@optisan.roCerbului nr2Salaj, Zalau

Exerciții la calculator pentru oboseala vizuală?!

oboseala-vizuala-1024x683.jpg

Simți că te dor sau te mănâncă ochii? Ai sensibilitate crescută la lumină? Lăcrimezi frecvent sau te doare capul? Este posibil să te confrunți cu oboseala vizuală. Ochii obosiți nu sunt doar un semn că ai petrecut prea mult timp în fața calculatorului, pot fi și un simptom al unei afecțiuni oculare, de aceea trebuie să fii foarte atent la semnalele transmise.

Oboseala vizuală sau astenopia acomodativă se manifestă în diverse moduri, variind de la senzația de oboseală a ochilor până la senzația de mâncărime, arsură sau ochi uscați. Totodată, aceasta se poate manifesta și prin dureri oculare, dificultatea de focusare, lăcrimare, vedere încețoșată, vedere dublă, sensibilitate sporită la lumină, dureri de cap, dureri de frunte, spasme ale mușchilor oculari sau ale pleoapelor.

 

Cauzele oboselii vizuale

  • Oboseala vizuală apare atunci când ochii fac un efort intens pe o perioadă lungă de timp, de exemplu, atunci când citim mult, lucrăm la calculator sau conducem.
  • Totodată, atunci când utilizăm dispozitive digitale avem tendința să le apropiem de ochi mult mai mult decât o facem cu cărțile sau revistele. Fontul mai mic al acestora ne solicită așadar și mai mult. În plus, se pare că atunci când ne concentrăm asupra unui monitor, clipim mult mai rar. În activitățile curente, ochiul clipește, în medie, de 18 ori pe minut, atunci când lucrăm pe dispozitive digitale clipim doar de aproximativ 9 ori pe minut. Ochiul se lubrifiază din această cauză mult mai greu, devenind astfel mai uscat. Totodată, lipsa somnului poate accentua acest disconfort.
  • De asemenea, ochii obosesc dacă sunt expuși pe termen lung la lumină puternică sau la lumină foarte slabă.
  • Oboseala ochilor poate fi accentutată și de o altă problemă, de exemplu un viciu de refracție netratat. De exemplu, hipermetropia, imposibilitatea de a vedea de aproape, și astigmatismul, un defect al curburii corneei, dacă nu sunt tratate, pot genera oboseala ochilor din cauza efortului făcut pentru a vedea bine.

 

Cum prevenim oboseala vizuală

  1. să ne stabilim un program strict în care timpul petrecut în fața monitorului să alterneze cu pauze
  2. să folosim ochelari cu protecție pentru calculator
  3. să aplicăm folii de protecție antireflex pe display-ul dispozitivelor digitale pe care le folosim
  4. să ne asigurăm surse de lumină naturală
  5. să folosim umidificatori când aerul în încăpere este prea uscat
  6. să clipim mai des
  7. să facem diferite exerciții pentru mobilizarea mușchilor oculari
  8. să dormim suficient
  9. să efectuăm controale medicale periodice

Știm și înțelegem că profilul multor profesii actuale implică munca la calculator, de aceea una din soluțiile pe care le propunem pacienților noștri la Clinica Optisan sunt exercițiile ortoptice contra oboselii vizuale care pot fi realizate, surprinzător, tot la calculator.

Deși încurajăm pauzele de la activitățile pe diversele dispozitive digitale, am observat de-a lungul anilor că pacienții care își desfășoară activitatea la calculator preferă această metodă de tratament.

Exercițiile trebuie realizate dimineața, pentru a reduce oboseala din ziua precedentă și nu seara sau la final de program, atunci când ochii sunt deja obosiți și nu mai pot face față solicitării impuse de exercițiile ortoptice.

O altă recomandare pentru a observa rezultate în timp este realizarea ședințelor consecutive și includerea acestora în rutina zilnică.

Dacă vă tentează să încercați exercițiile la calculator pentru oboseala vizuală, nu ezitați să ne scrieți pe office@optisan.ro sau să ne contactați la numărul de telefon 0735.515.727.

 Până atunci, spor la muncă și nu uitați de pauze! 🙂

Sursa foto: goo.gl/ZjAzAF

Distribuie acest articol