Strabismul este o problemă vizuală în care ochii nu sunt aliniați corespunzător și privesc în direcții diferite (provine dintr-un cuvânt grecesc, care înseamnă „ochi care privesc oblic”). Această afecțiune oftalmologică este caracterizată prin devierea unuia sau a ambilor ochi de la axa centrală. Ar părea o problemă pur estetică – dar nu este așa. Pentru că ochii nu acționează concomitent, cel care privește drept devine dominant. Acuitatea sa vizuală rămâne normală, deoarece ochiul și conexiunea lui cu regiunea responsabilă de vedere din creier funcționează așa cum trebuie. 

În schimb, ochiul care are are probleme cu alinierea sau este complet deviat nu se fixează stimulii vizuali, proiecția imaginii pe retină se face extramacular (temporal sau nazal), deci conexiunea lui cu creierul nu se formează corect. Astfel se dezvoltă ambliopia – problemă fiziologică. 

Ambliopia apare la 40% din copiii cu strabism și reprezintă principala cauză de pierdere a vederii la un ochi pentru populația cuprinsă între 20-70 ani.

Acum că am clarificat ce înseamnă noțiunea de strabism, să vedem care sunt cele mai des întâlnite tipuri de strabism

Pentru fiecare formă de strabism sunt tipice simptome de deviere spre o direcție. Astfel, când un ochi privește drept înainte spre obiectul fixat, celălalt ochi este aliniat greșit spre interior (esotropie sau „ochi încrucișați”), spre exterior către ureche (exotropie sau divergent), în sus (hipertropie) sau în jos (hipotropie). Prevalența strabismului este de 2 până la 5 la sută în populația generală, conform ultimelor studii.

Conform datelor actuale, esotropia este cel mai frecvent tip de strabism și apare în diferite forme:

• Esotropia infantilă sau strabismul congenital apare la naștere sau se dezvoltă în primele șase luni de viață. Copilul are adesea un istoric familial de strabism. Deși majoritatea copiilor cu esotropie infantilă sunt perfect sănătoși, există o incidență ridicată a acestei afecțiuni în rândul copiilor ce suferă de paralizie cerebrală, hidrocefalie, sindromul Down ori sindromul Apert-Crouzon. Se manifestă frecvent printre prematurii cu greutate mică la naștere și la copiii cu părinți sau frați care au strabism. Toți frații unui copil strabic ar trebui să fie examinați la o vârstă fragedă pentru strabism.
• Mulți sugari par să aibă strabism, însă, de cele mai multe ori aceștia au o afecțiune cunoscută sub numele de pseudostrabism sau strabism fals. Ei pot avea o punte nazală lărgită sau un exces de piele la limita dintre ochi și nas care fac sclera albă a ochilor mai puțin vizibilă pe partea nasului, conferind impresia că ochii privesc spre interior. Odată cu maturizarea structurilor faciale, ochii vor arăta normal.
• Esotropia acomodativă este cea mai frecventă formă de esotropie care apare la copiii cu vârste sub 2 ani sau mai mari. În acest tip de strabism, atunci când copilul focalizează pentru a vedea clar un obiect de aproape, ochii se întorc spre interior.

Datele statistice arată că cincizeci la sută din toate esotropiile din copilărie sunt fie complet, fie parțial acomodative. Esotropia neacomodativă este observată în 10% din totalul strabismului și este a doua cea mai frecventă formă de esotropie în copilărie. Esotropia infantilă afectează una din 100 până la 500 de persoane, ceea ce reprezintă 8,1% din cazurile de esotropie. Esotropia intermitentă este observată la un procent din populație și este cea mai comună formă de exotropie.

O altă formă de strabism frecvent întâlnită este exotropia. Numită și strabism divergent (devierea unui ochi spre exterior, spre tâmplă), această formă de strabism e mai puțin frecventă. Ea afectează copiii mai mari sau adulții și apare adesea la pacienții cu miopie sau la cei care au o pierdere mai târzie a vederii. Apare în anumite perioade ale zilei, mai ales atunci când pacientul e obosit sau neatent. Această deviație se observă ușor mai ales în lumină puternică.

Cele mai des întâlnite tipuri de strabism divergent sunt:

• Strabismul divergent congenital (prezent la naştere)
• Exotropia intermitentă
• Exotropia senzorială
• Exotropia dobândită (cel mai frecvent în urma unei intervenţii chirurgicale de tratare a strabismului)

Strabismul divergent intermitent tranzitoriu este, de obicei, observat în primele 4-6 săptămâni de viaţă. Acesta poate evolua favorabil şi se poate vindeca spontan în maxim 8 săptămâni, sau poate necesita intervenţia medicului, dacă forma acesteia este mai gravă.

Exotropia senzorială apare atunci când ochiul cu vedere mai redusă se luptă să lucreze în echipă cu celălalt ochi, ochiul slab poate avea o tendință de a se deplasa spre exterior, provocând exotropie senzorială. Acest tip de exotropie poate apărea la indivizi de orice vârstă și, deoarece problema vederii poate fi tratată, ar trebui abordată rapid.

Un alt tip de exotropie întâlnit destul de rar este strabismul divergent congenital sau exotropia constantă, prezentă la naştere.

Altă clasificare împarte tipurile de strabism în intermitent sau constant. Strabismul intermitent se poate evidenția atunci când mușchii ochilor sunt obosiți – de exemplu, seara sau în timpul unei episod de boală. Din când în când, în primele luni de viață, atunci când copilul este extenuat, părinții pot observa cum ochii micuțului privesc în direcții diferite. Aceste incidente sunt perfect normale, deoarece copilul încă învață să-și focalizeze ochii și să lucreze împreună. Majoritatea bebelușilor depășesc acest strabism intermitent până la vârsta de 3 luni.

Ce soluții de tratament există în cazul diferitelor tipuri de strabism?

Pentru unele tipuri de strabism se recomandă tratament chirurgical. În cele mai multe cazuri, strabismul se vindecă fără intervenție chirurgicală, dacă micul pacient este dus din timp la oftalmolog. Acest lucru este posibil doar cu ajutorul ochelarilor și al terapiei vizuale. În multe cazuri, după operație, strabismul recidivează. Plus, operația de strabismrezolvă doar problema alinierii axelor oculare, are doar valoare estetică și nu îmbunătățește vederea. 

Aici intervine terapia vizuală. Cum funcționează ea? Terapia vizuală include un set de exerciții computerizate care au ca scop stimularea ochiului și cortexului pentru a îmbunătăți acuitatea vizuală, motilitatea oculară, fuziunea imaginilor transmise de ochi creierului și pentru a dezvolta vederea binoculară optimă. Exercițiile sunt concepute sub formă interactivă – de jocuri prietenoase și ușor de efectuat. Protocolul de tratament este structurat în etape: sesiuni de terapie la clinică și apoi –  serii de ședințe la domiciliu. Toate sesiunile sunt monitorizate de un specialist în terapie vizuală.

La început, țintele din jocuri se pot vedea cu ușurință, pentru ca ulterior, odată cu fiecare progres înregistrat, acestea să devină tot mai complexe. Astfel, la nivel cerebral începe să se proceseze informația vizuală și se îmbunătățește vederea ochiului cu probleme și vederea binoculară. Un avantaj principal este că în urma ședințelor de terapie vizuală, ochii nu doar că încep să lucreze în echipă, dar se ameliorează și sensibilitatea la contrast, coordonarea mână-ochi, iar pacientul începe să aprecieze mai bine distanțele în spațiu.