Blog

Blog list

Compellingly embrace empowered e-business after user friendly intellectual capital. Interactively actualize front-end processes with effective convergence. Synergistically deliver performance based methods of empowerment.

Ambliopia-7-1024x576.jpg
16/dec./2015

Terapia vederii prin exerciții ortoptice computerizate este o metodă de tratament a ambliopiei. Este vorba despre un program informatic, non-invaziv, de recuperare a vederii ochiului leneș. Distractivă și interactivă, aplicația îmbunătățește vederea prin joc.

Terapia prin joc în fața unui monitor de calculator antrenează creierul să primească impulsurile de la ochiul leneş şi să proceseze informaţia primită, generând o imagine clară.

Este vorba despre o metodă inovatoare, care se adresează atât copiilor, cât și adulților și cu care Dr. Alexandru Dimitriu a tratat peste 300 de pacienți în ultimii ani.


Ambliopia-6-1024x576.jpg
16/dec./2015

Dr. Alexandru Dimitriu a insistat foarte mult pe importanța consultației oftalmologice preventive. Cu atât mai mult cu cât, Clinica Optisan dispune de aparatură performantă cu care medicul poate consulta copilul fără să îl atingă, deci fără să îl streseze.

De aceea, nu ezitați să faceți prima vizită la oftalmolog. Importanța primei vizite la oftalmolog și a periodicității consultațiilor stabilite de medicul specialist, în vederea diagnosticării precoce a afecțiunilor sunt esențiale în instituirea unui tratament eficient.


Ambliopia-5-1024x576.jpg
16/dec./2015

Dacă vorbim de văz, toți ne gândim la ochi. Însă trebuie să știm că văzul este de fapt legătura dintre ochi și creier. Vederea este de fapt un lanț de procese pornite de la lumina care traversează mediile transparente ale ochiului, formează o imagine pe retină, care e transmisă la creier, pentru ca acesta să ne dea vederea corectă.

Pe legătura dintre ochi și creier se bazează și tratamentul ambliopiei. Despre neuroplasticitate, capacitatea creierului de a face noi conexiuni și despre tratamentul ambliopiei cu ajutorul pach-ului veți afla din filmuleț, care descrie și importanța implicării părinților în tratament și eficiența terapiei cu exerciții ortoptice computerizate.


Ambliopia-4-1024x576.jpg
16/dec./2015

Viciile de refracție, una dintre cauzele instalării ambliopiei, trebuie tratate corect pentru a avea apoi rezultate în tratarea ambliopiei.

Stabilirea acuității vizuale a pacienților, determinarea corectă a dioptriilor sunt elemente esențiale în demararea tratamentului ambliopiei. Dr. Alexandru Dimitriu, medic primar oftalmolog, vă oferă informații utile despre tratamentul corect al viciilor de refracție la copii și recuperarea vederii până la vârsta școlară.


Ambliopia-3-1024x576.jpg
16/dec./2015

Medicul oftalmolog, în urma unei consultații, poate depista ambliopia în fază incipientă sau o poate preveni, dacă aceasta nu s-a instalat încă.

La majoritatea copiilor, ambliopia este greu de diagnosticat. Importanța consultațiilor periodice la medicul oftalmolog efectuate la timp au o importanță majoră în stabilirea diagnosticului. Misiunea părinților este deosebit de importantă în diagnosticarea precoce a afecțiunilor oftalmologice ale celor mici.


Ambliopia2-1024x576.jpg
16/dec./2015

Ambliopia (ochiul leneș) este favorizată de mai mulți factori printre care: strabismul (lipsa de paralelism a ochilor și fixația anormală a unuia dintre ei), diferența de dioptrii dintre cei doi ochi, cataracta congenitală, precum și alte cauze care afectează transparența mediilor oculare. Care sunt cauzele apariției ambliopiei și despre cât este de importantă diagnosticarea precoce puteți afla în video-ul de mai jos.


Ambliopia-1-1024x576.jpg
15/dec./2015

Ambliopia sau ochiul leneș este o afecţiune prezentă la aproximativ 3-5% dintre pacienți. Procentul de diagnosticare depinde mult de factori socio-economici, în zonele urbane afecțiunea fiind mai frecvent diagnosticată decât în cele rurale sau cu nivel scăzut de trai, datorită accesului pacienților la medicul oftalmolog. Afecțiunea este caracterizată de o performanţă slabă a unuia dintre ochi sau, uneori a ambilor ochi. Deși ochiul este perfect normal din punct de vedere anatomic, imaginea care se formează în creier nu este cea corectă.

Acest lucru va avea răsunet asupra dezvoltării armonioase a copilului dumneavoastră, deoarece văzul este simțul cu ajutorul căruia copilul ia cel mai frecvent contact cu mediul înconjurător, învață, se dezvoltă și se orientează în spațiu. Despre ce este ambliopia sau ochiul leneș, cât de răspândită este afecțiunea, ne explică Dr. Alexandru Dimitriu.


Strabismul-1-1024x576.jpg
15/dec./2015

Strabismul sau deviația ochilor

Este o afecțiune în care poziția ochilor nu este paralelă.

Strabismul poate apărea la un ochi sau – mai frecvent – la ambii ochi, constant sau intermitent.

 

Cât de des apare?

– 4-5% din copiii născuți într-un an sunt strabici

– 50% dezvoltă ambliopie (vedere scăzută sau ochi leneș)

 

Care sunt cauzele?

– Ereditatea – mai ales ereditatea viciilor de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism) – în 60 – 80% din cazuri;

– Afecțiuni ale sistemului nervos: antecedente neurologice neonatale – prematuritate, dismaturitate, infirmitate motrică cerebrală, meningită;

– Traumatisme craniene, ale orbitei;

– Vicii de refracție, diferențe de refracție între ochi;

– Hipermetropia este frecvent asociată cu strabismul convergent;

– Modificări congenitale ale oaselor orbitei;

– Ptoză unilaterală (pleoapa căzută);

  • Cataracta congenitală unilaterală;

– Cauză necunoscută – foarte frecvent nu găsim o cauză a strabismului.

Este încetățenită ideea că la bebeluș există o perioadă de instabilitatate fiziologică în care este „normal” ca ochii să prezinte o oarecare instabilitate. Deviațiile (strabismele) care pot fi considerate „normale” sunt cele intermitente, de regulă divergente (adică spre înafară) și care după vârsta de 6 luni dispar, lăsând loc unei poziții stabile și paralele a ochilor. Celelalte, permanente, mari, vizibile și care nu dispar după această vârstă, ascund dezechilibre mari și de regulă și tratamentul trebuie să fie precoce.

Există așa-numitele „strabisme din naștere” adică cele observate încă din primele zile de viață și care continuă să fie prezente și după vârsta de 6 luni pe care noi, specialiștii, le denumim „strabisme infantile sau congenitale” și recomandarea noastră este ca ele să fie examinate cât mai devreme de către medicul specializat în oftalmologie pediatrică. Examinarea copilului sub un an necesită un specialist de copii și nu un oftalmolog de oftalmologie generală deoarece protocolul, mijloacele și experiența sunt complet diferite. Nu trebuie să uităm că sub aparența unui ochi „care fuge” se pot ascunde lucruri grave – prezența unor afecțiuni organice care fac ca ochiul respectiv să nu vadă sau să vadă foarte slab: cataractă congenitală, malformații, afecțiuni ale nervului și retinei, uneori tumori.

Când trebuie examinat din punct de vedere oftalmologic un bebeluș?

  1. Dacă este prematur sau a suferit la naștere (scor APGAR scăzut) – încă din primele zile, imediat ce examinarea lui este posibilă. În orașele mari există un program care face ca prematurii să fie examinați în maternitate și tratați. În România există specialiști care se ocupă de acest lucru cu succes.
  2. Dacă s-a născut la termen, cu greutate în limite normale, dar la nivelul ochilor se observă lucruri evidente – lipsa de simetrie marcată, pupilă albă, nistagmus („ochi jucăuși”), diferența de mărime a corneei sau a globului, ambii ochi deviați spre interior sau exterior, lipsa de interes față de imagini sau stimuli vizuali care nu se îmbunătățește în primele luni, copilul trebuie examinat sub vârsta de 6 luni.
  3. Dacă ne încadrăm până la 6 luni în limita fiziologicului (aspect normal al ochilor, strabism intermitent sau permanent al unui ochi), dar dezechilibrul persistă și după vârsta de 6 luni, este recomandabil ca micuțul să fie examinat de oftalmologul pediatru.
  4. Dacă totul este în ordine până la 6 luni, dar după aceea apare un strabism permanent sau intermitent copilul trebuie examinat.

Diagnosticarea și instituirea unui tratament precoce al strabismului trebuie să fie scopul părinților și al medicilor oftalmologi, pentru că cea mai importantă perioadă pentru desăvârșirea unei vederi normale, atât a fiecărui ochi în parte, cât și a vederii binoculare (vedere în spațiu), este perioada de până la 2 ani. Orice dezechilibru nerezolvat în această perioadă poate determina breșe în dezvoltare care ulterior nu se mai pot rezolva chiar dacă, aparent, ochii pot fi corectați și ulterior ca poziție. Acesta este motivul pentru care strabismele care apar după doi ani sunt oarecum mai ușor de tratat și cu rezultate funcționale mai bune, dar despre acestea vom vorbi altă dată.

Șansele de succes sunt mari dacă acest tratament începe precoce.

Tratamentul strabismului infantil

Uneori, pentru tratamentul strabismului sunt suficiente unele tratamente cum ar fi prescripţia de ochelari speciali sau lentile de contact, exerciții pentru ochi etc. Însă, în unele cazuri, poate ajuta doar intervenția chirurgicală. În acest context, un rol foarte important îi revine pregătirii terapeutice. Intervenția chirurgicală în caz de strabism oferă un efect cosmetic bun, dar nu restabileşte vederea binoculară.

De aceea, pacienţii au nevoie de o cură terapeutică postoperatorie – (pe care o puteți urma și la Clinica Optisan) – pentru a fi ajutaţi să se adapteze la noile condiții ale ochiului și pentru a obține cele mai bune rezultate.

 

Tratamentul terapeutic al strabismului

Strabismul este o stare caracterizată prin devierea unuia sau a ambilor ochi de la axa centrală. În strabism, medicii recomandă insistent începerea tratamentului cât mai curând posibil pentru a preveni dezvoltarea complicațiilor și pentru o reabilitare funcțională precoce.

În general, tratamentul strabismului este complex. Alegerea tratamentului depinde de mulți factori: vârsta pacientului, cauzele strabismului și orientarea acestuia ș.a.. Metodele de tratament includ: purtarea ochelarilor, tratamentul terapeutic și intervenții chirurgicale (dacă este necesar).

Există cazuri când, pentru normalizarea funcției vizuale, sunt suficiente tratamentele de corecție optică și cele terapeutice. În majoritatea cazurilor, pentru tratamentul strabismului sunt prescriși ochelari speciali, uneori cu lentile bifocale. Aceștia sunt necesari pentru a elimina ambliopia (care adesea însoțește strabismul) și pentru a restabili legătura între ochi. Adică, pacientul este antrenat să „compileze” imaginea de la ambii ochi într-o singură imagine vizuală. Dacă este necesar, lentilele pot fi cu efect prismatic, fapt care permite apropierea imaginilor obținute de fiecare ochi în parte.

În același timp cu corecția optică prin prescripție de ochelari, se face și tratament terapeutic, a cărui sarcină principală este restaurarea vederii binoculare. Dacă pacientul are și ambliopie, primul lucru care trebuie eliminat este obișnuința de a suprima un ochi.

La Clinica Optisan, medicii oftalmologi fac față acestei probleme rapid și eficient prin stimularea complexă a vederii cu ajutorul unui echipament special. Cura de tratament terapeutic face posibilă îmbunătățirea semnificativă a vederii. Pentru mai multe detalii, ne puteți scrie pe office@optisan.ro.

 

 


Strabismul-4-1024x576.jpg
15/dec./2015

Diagnosticarea și instituirea unui tratament precoce al strabismului trebuie să fie scopul părinților și al medicilor oftalmologi, pentru că cea mai importantă perioadă pentru desăvârșirea unei vederi normale, atât a fiecărui ochi în parte, cât și a vederii binoculare (vedere în spațiu) este perioada de până la 2 ani.

Orice dezechilibru nerezolvat în această perioadă poate determina breșe în dezvoltare care ulterior nu se mai pot rezolva chiar dacă, aparent, ochii pot fi corectați și ulterior ca poziție. Strabismul poate determina o întârziere a dezvoltării psihice a copilului. Dr. Alexandru Dimitriu răspunde întrebărilor telespectatorilor.


Strabismul-3-1024x576.jpg
15/dec./2015

În general, tratamentul strabismului este complex. Alegerea tratamentului depinde de mulți factori: vârsta pacientului, cauzele strabismului și orientarea acestuia.

Metodele de tratament includ: purtarea ochelarilor, tratamentul terapeutic și intervenții chirurgicale (dacă este necesar). Dr. Alexandru Dimitriu prezintă tratamentul după stabilirea diagnosticului de strabism și importanța corecției optice.


Copyright 2019 Optisan.ro

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial
Facebook
YouTube
Instagram